Peripetii matinale

      Dimineata parea a fi una obisnuita, ca orice dimineata de vineri, cand iti vine sa arunci desteptatorul ori sa il zdrobesti, sa te afunzi cat mai adanc in asternuturi si sa dormi… Dar de, constiinta e mai presus de dorinta, asa ca ma trezesc imbufnata, intru la baie pentru ritualul de trezire cu apa proaspata de fantana de care ma mir ca mai curge la temperatura pe care o are. Sar ulterior in jeasi, trag repede un pulover lalai pe mine, si dau fuguta la bucatarie atrasa de mirosul de cafea. Edi, grijuliu ca de obicei, imi zice ca s-ar duce pana la strada sa vada daca a trecut vreun utilaj cu lama. Eu tafnoasa, ii ripostez ca nu-i nevoie ca n-a mai nins si ma descurc si eu, nu e nevoie sa imi sufle in bors. Si dragul de el s-a conformat, s-a asezat pe indelete la baut cafea si tutun. 

       Fiind deja ora 7, imi insfac gentile si plec vijelioasa spre bolid. Motorul porneste greu, dupa vreo trei incercari (erau totusi -20 grade C), ies in ulita noastra, si cand ajung in dreptul dispensarului nati-o buna: nu am pe unde sa ies. Ditamai utilajul parcat fix la iesirea de pe ulita, da`fix acolo, nici un metru mai la deal ori mai la vale. Sofer ioc, trecatori pe strada ioc, loc de iesit nici atat. Deja eram diesel! Mi-e si rusine sa-mi aminesc ce era la gura mea si cum spurcam si operator greder, si autoritati si vecini; nu stiu care a ramas in afara pomelnicului… 

       Iar viteaza de mine, care n-aveam nevoie sa mi se sufle in bors, smulg telefonul din geanta si tot la Edi incep sa tip ca eu n-am pe unde iesi (de parca el ar fi plantat grederul in calea mea). Vine dragul de el si incepe sa lopateze, imi face loc si intr-un sfarsit reusesc sa plec spre munca.

      Pornita cum eram, imi fac tot felul de planuri: cum o sa fac eu o scrisoare primarului si o sa-i zic de toate alea, cum nu a intrat nici un utilaj pe ulita noastra si am fost nevoiti sa o deszapezim la lopata pe distanta de 150 m, si cum un incompetent mi-a blocat drumul, si cum m-am chinuit eu sa ies, si da-i si lupta… Si ascultand Killing in the name of de la RATM deveneam din ce in ce mai inversunata. Ba chiar l-am sunat pe Edi sa-mi faca niste poze sa demonstrez edilului ca vorbirea e insotita de probe.

      Iata-ma dar ajunsa la munca, si fugi de la sedinta dintr-o sectie la sedinta de la cealalta, mai discuta cu ceva furnizori sa faci rost de propan ca din cauza drumurilor blocate nu a mai adus nimeni gaz in Moldova, mai niste acte pentru importurile de Ucraina, mai una mai alta si ziua a trecut, nu stiu cand, si scrisoarea a ramas la stadiul de plan, si nervii s-au pierdut de-a lungul zilei.

       Da` poate ca e mai bine asa, pentru ca operatorul utilajului a venit la Edi si si-a cerut scuze ca a blocat ulita, nu a avut de ales pentru ca a ramas fara combustibil si fara baterie.

      Acu, eu mi`s mai sceptica, adica ma gandesc ca un pic mai la vale il putea lasa, ca sa nu blocheze iesirea. Am renuntat la ideea de a mai trimite adresa primarului, da`un pic revoltata de intamplare tot is.

Zi de iarna

       La ferma lu` Mos Ghita trezirea se da la orele 6 in fiecare dimineata. Vara e o placere sa te trezesti o data cu rasaritul soarelui, insa iarna e un chin. Amandoi ne urnim greu din matasuri: Edi chiar mai prinde cate un sforait pana apuc eu sa ma impachetez pentru munca. La 6:30 suntem in bucatarie unde ne asteapta cafeaua fierbinte pregatita de mama, iar familia de mate rontaie tacticoasa crontonele, ori lipaie lapte. Eu plec la 7 spre serviciu, iar Edi ramane sa se ocupe de gospodarie.

      Pregateste amestecul de boabe pentru gaini si le incalzeste nitica apa. Pe frigul asta saracele nu-si parasesc sopronul. Anul trecut am avut un cocos mai viteaz care escalada mormanele de omat si chiar ciugulea zapada ori gheata. Saracul avea tot timpul barbiile ingetate, ii sunau ca niste clopotei.

       Urmeaza Ritele: sunt servite cu apa la temperatura camerei si cu fan amestecat cu paie de grau ori lucerna. Periodic primesc si cate un bulgare de sare, mere tocate sau dovleci. 

      Dupa Rite, e randul godacilor sa infulece o fiertura de uruiala, potrivit de calda. Daca nu ii servesti la timp, sunt foarte nemultumiti: se apuca da rasturnat troacele, trag de scandurile de la cotet, rontaie plasa de gard; ce mai: o adevarata anarhie in adapostul lor!

       Cateii primesc ultimii micul dejun. 

       Cei care noaptea au muncit, vanand devoratorii de grane, au dreptul la o binemeritata tolaneala in timpul zilei. 

       Pe la 11 e pauza de cafea, si gustare de sunca cu ceapa rosie strivita in pumn, omleta cu carnati de casa ori sandwich cu paine de casa, telemea si ceapa; dupa care ritualul este reluat: gaini, rite, godaci, etc.

       In zilele cu ninsoare controlam stupii si indepartam zapada si gheata de la urdinis,

       lopatam zapada pentru a putea facilita aceesul cu masina in curte,

       ne minunam de cate vrabii se pot strange intr-un coser cu boabe de porumb,

       si admiram peisajul hibernal printre flori de muscate.

Born to be wild!

     Pe Ruf am gasit-o asta vara la marginea strazii. Ne duceam sa umplem butelia la Bara, si am vazut-o aproape de sant, covrigita. I-am zis lui Edi hotarat, ca daca nu o ia nimeni pana ne intoarcem, o luam noi. Si cand ne-am apropiat, ne-am speriat in ce stare era: fusese oparita probabil cu zer la stana, si napadisera mustele pe rana de pe spate. Probabil din cauza asta fusese aruncata de catre ciobani. Am dus-o acasa si i-am dezinfectat ranile cu apa oxigenata, iar a doua zi a cumparat Edi niste antibiotice si un spray albastru cu care-i pulverizam ranile de doua-trei ori pe zi dupa ce o dezinfectam cu perhidrol.

      Si-a revenit surpinzator de repede, rana s-a cicatrizat de la o zi la alta; dupa o saptamana incepuse deja sa-i creasca blanita pe spate.

Ruf

      La inceput am crezut ca e baiat, l-am numit Rufus, insa pe masura ce a crescut, am constatat ca ne-am inselat, si numele i-a ramas Ruf.

        Am avut mai multe serii de catei la Ferma lu Mos Ghita, dar unul mai zvapaiat si mai agitat ca Ruf nu am intalnit. Alearga incontinuu, fura si roade tot ce prinde, ne aduce galosii vecinilor. Intr-o zi, asta toamna, ne-a adus o punga cu peste de la vecina. Scormoneste in pamant dupa cartite si mananca orice ii dai pe nerasuflate. Fugareste pisicile, le prinde de dupa cap si le taraie prin ograda.

       Clar este o salbatica! O sa avem nevoie de foarte mult timp si tot atata rabdare pentru a o educa.

       La polul opus este Gimi. Pe el il avem de 4 ani. E un catel foarte ascultator, stilat si galant. Desi are o figura fioroasa si e destul de masiv, este total inofensiv. S-a nascut iarna, si cred ca din acest motiv adora zapada. Ii place sa alerge, sa se tavaleasca, sa scormoneasca si sa manance zapada.

Gimi la varsta de o luna

Gimi harjonindu-se cu surioara lui

Gimi latrand

Gimi stand cumintel la pozat

       Anul acesta face cuplul perfect cu Ruf; de cand a inceput sa ninga nu se mai satura de zbenguiala. Amandoi au mustatile inghetate, blana cu turturi, pernutele reci, dar nu se pot opri din harjoana. Nici crontonele nu le trebuie pe aceasta vreme.

       Daca nu am fi avut de lopatat zapada toata dimineata, cred ca am fi intrat in hora lor, pentru ca prea se bucurau de omatul pufos!

Trenule, masina mica

      Batranul meu Fiat 600 Young a cedat nervos. Asa de tare s-a infuriat, incat a improscat cu acidul din baterie peste tot motorul; cand i-am ridicat capota a fasait si a bolborosit la mine ca un gansac iritat. Nu mai spun de mirosul de oua clocite cu care m-a intretinut ieri seara, pe drumul de intoarcere de la munca.

      Din acest motiv, astazi a primit o baterie noua. Dar cum nervii veneau de la alternator, a fost nevoit sa ramana internat in service pana la gasirea unui tratament adecvat. Astfel, atat eu cat si mon mari am fost nevoiti sa gasim alta metoda de a ajunge acasa. Cum microbuzul pleca destul de tarziu, am hotarat sa ne aventuram cu trenul.

      Ne-am dat intalnire in gara, ceea ce mi s-a parut foarte boem si romantic. Insa dragul de el nu m-a asteptat cu flori, cum vezi in filme, ci cu un teanc de turte pentru hrana albinelor, pe care mi le-a indesat temeinic in geanta de umar. (nu interpretati va rog ca nu ar fi un gentleman - geanta de umar si-a insusit-o asa burdusita cum era)

      Trenul de Buhaiesti (Iasi) este garat la linia 9.

      Urcam grabiti si zgribuliti si constatam ca arata mai bine decat ne asteptam. Inauntru e curat, cam frig ce-i drept, insa dupa ce s-a pus in miscare, au inceput sa functioneze aerotermele. Tot spre surpinderea noastra sunt cativa calatori: ceva copii galagiosi si cativa muncitori navetisti.

      Trenul a plecat la 16:40 si a ajuns in Stanita la 17:10, ceea ce mi s-a parut un timp foarte bun. Cu masina tot atat imi ia sa ajung in oras. Daca gara ar fi in sat probabil ca as prefera sa fac naveta cu trenul. As castiga 30 de minute de citit, de ascultat muzica, de meditat…

      Insa din pacate gara este la vreo 3 km de sat, in mijlocul padurii.

 

      Imi amintesc ca in copilarie halta era un loc foarte populat, constructia era ingrijita, erau doua ghisee la care se vindeau bilete. Si foarte multa lume calatorea cu trenul. Uneori eram nevoiti sa stam in picioare pe coridor, sau chiar intre vagoane. 

      Am zabovit cateva minute si am facuta cateva fotografii cu ceea ce a mai ramas din halta: cladirea cu ghisee si sala de asteptare, fantana, si cei cativa brazi ce inconjoara perimetrul. Din pacate nu am avut aparatul foto la mine (nu a fost o excursie planuita) si nici lumina de amurg nu prea m-a ajutat. 

      Din cauza frigului si a noptii care se apropia rapid, am pornit cu pasi grabiti spre sat. Am iesit din padure odata cu lasarea noptii si am simtit cum gerul imi biciuia obrajii, exact ca in copilarie. Cand am ajuns acasa era intuneric de-a binelea. Din fericire mama facuse focurile in camere si ne astepta cu o placinta aburinda cu varza. Dupa atata mers prin frig, nu imi mai doresc decat o cana de ceai fierbinte savurata in fotoliu, langa soba.

Distileria rurala

      Din ciclul ce mai facem noi iarna, astazi despre distilarea alcoolului din fructe in Ferma lu` Mos Ghita.

     Anul 2013 a fost foarte bogat in fructe, si cum noi nu stropim copacii cu tratamente chimice, acestea nu rezista foarte mult. Asa ca am cules toate merele si perele cazute pe jos, le-am tocat si le-am pus in butoaie. Am adaugat surplusul de piersici  si prune vinete care au cazut singure din copaci. Le-am lasat la fermentat, iar saptamana trecuta am profitat de vremea prielnica si am fiert borhotul.

      Cazanul l-a procurat Edi in vara, de la niste satrari de strigau prin sat; l-a luat in schimbul unor saci cu nuci din anul precedent, ceea ce mi s-a parut o afacere profitabila. Racitorul l-am imprumutat de la unchiul meu. Am confectionat si noi unul dintr-un butoi de ulei adus de mine de la fabrica, insa din pacate nu era foarte bine izolat la iesirea serpentinei si pierdea apa de racire.

      Legaturile intre cazan si racitor le-am izolat cu un mastic preparat din faina de grau cu cenusa si apa, iar la capacul cazanului am folosit si o bucatica de panza de bumbac pentru a izola cat mai bine. Nici un firisor de abur nu trebuie sa iasa prin acele imbinaturi.

      Pentru a folosi cat mai putine lemne, am sapat o groapa cam de 70-80 cm in pamant, in care am pus o pirostrie. Deasupra am asezat o coala groasa de tabla pe care am presarat o lopata de nisip astfel incat sa nu se prinda fructele de fundul cazanului. Pe lateral am izolat cu samota.

      Pana la declansarea condensului am folosit vreascuri rezultate in urma curatarii pomilor primavara trecuta, si doar dupa ce a inceput sa curga rachiul am mentinut focul cu lemne groase. 

      Sambata ne-am bucurat din plin de soare, cat si de faptul ca am descoperit din nou pe 91 FM radioul nostru preferat: City. Am reusit sa fierbem doua cazane a cate 50 kg, ceea ce ne-a adus cam 8l de tuica de 45-50 grade. Desi afumati si obositi, la sfarsitul zilei am fost tare mandri de isprava noastra :). 

                                                                                 Visinata noastra preparata in 2013

      

Rachiul obtinut are un puternic miros de pere. Il voi folosi la prepararea visinatei, cornatei si poate afinata (zic poate, pentru ca in zona noastra nu cresc aceste fructe, insa e posibil sa mergem la Darmanesti sa culegem pentru a diversifica aromele).