2014

Noi anul acesta ne-am ales drumul!
Va multumim ca ati fost alaturi de noi, ca ne-ati sustinut si ne-ati apreciat.
Pentru anul urmator va dorim sanatate, putere si ambitie de a va urma visul, oricare ar fi acela (ceea ce ne dorim si noua)!

La multi ani!

Sunbathing animals

    Ce poti face intr-o zi insorita de decembrie?!?

    Pai sa vedem:

       Daca esti prima caprita a fermei, ai capatat o doza consistenta de tupeu, esti sefa turmei, mananci prima si apoi rumegi linistita chiar si in fata camerei;

       Daca esti vitica alintata, te uiti cu ochii tai mari de vaca in devenire dupa stapan, poate –poate o veni sa te scarpine intre cornite;

       Daca esti roscata, ai cornitele intoarse pe spate, si belciug in cap, calr esti una dintre cele mai obraznice, bati tot ce prinzi, si esti indeaproape supravegheata;

        In schimb, daca esti intr-o relatie, nu poti bea apa asa de unul singur, ci evident, numai impreuna cu sotul/sotia;

       Iar daca toata vara ai colectionat ciulini, scaieti si maracini, acum este momentul perfect sa-ti scarpini spinarea si sa-ti descalcesti pletele;

        Daca te numesti Rufi, atunci pentru tine nu exista momentul perfect pentru ceva: tu faci doar ce ai chef si cand ai chef. Poti oricand sa te sui in varful gramezii de gunoi de grajd si sa scrutezi ganditoare orizontul, sa te tavalesti in prima baliga pe care o gasesti in cale, sa fugaresti motanii care se catara si ei pe unde pot;

        Si da, daca esti motan negru, cel mai bine iti sta cand pozezi in podul surii, in contrast cu galbenul cocenilor;

        Daca esti caine intr-o ureche, cel mai indicat e sa iti iei fata de milog si oropsit al sortii; cu sigurnata astfel iti vei lua portia de alintaturi;

          Daca silueta iti permite, cel mai bine te bronzezi cocotat; unde mai pui ca de la inaltime ai si alta viziune…

   

       Daca esti Ferdinand, nu ai nevoie de o zi insorita pentru a-ti manifesta curiozitatea. Oricine intra in curtea ta, primeste atentie, galagie si chiar uneori smotoceala;

       Iar daca vrei sa impresionezi vreo puicuta, stai tantos in lumina reflectorului, si privesti misterios.

      Iaca  asta facem noi cand avem soare! :)

La caldurica

      De cand s-a lasat frigul, ne bantuie casa cateva creaturi.

      Una dintre ele e stapana bucatariei.

      
     Cand am povestit la birou, in august, ca am boboci de rata, colega mea, Elena mi-a zis:” o sa stai cu ei pe cuptor la iarna!”. Nu am luat in seama la vremea respectiva, insa acum am inteles cat de sensibile sunt ratustele;dragele de ele nu au avut timp sa creasca suficient si frigul nu le prieste defel. Asa ca, cea mai maruntica a primit azil in bucatarie. Cat e ziua de lunga misuna prin picioarele mamei, smotoceste matoance, le fura mancarea, le murdareste apa si te prinde de pataloni ori de papuci daca te apropii prea mult de vasul ei cu mancare. Doar seara se retrage in cotruta unde are un culcus amenajat intr-o ladita. 

      Tot in bucatarie se ascunde unul dintre pisoi. Locul lui preferat este in spatele sobei: sta la caldurica si nici nu poate fi alungat de acolo: spatiul e mult prea ingust si lung pentru ca vreunul din noi sa-l dibuim si sa-l scoatem afara. Iese din cand in cand, carpit de somn, si mai rontaie bobite, lincheste laptic sau se cere afara. Evident se pazeste cat poate de mult de rata care abia asteapta sa-l ia in cioc. 

      Dormitorul nostru e preferat de matoance. Daca le lasi, stau si o zi intreaga lungite in pat.

      Niste puturoase pufoase!!!

De sezon

      Desi ne atasam foarte tare de animalele din gospodarie, suntem pe deplin constienti ca o parte dintre ele reprezinta hrana pentru noi. Incercam sa le ingrijim cat se poate de bine, sa le oferim cele mai bune conditii de viata, insa atunci cand vine timpul, le sacrificam. E drept ca este mult mai usor sa cumperi produsul gata ambalat din raftul magazinelor, mai ales daca e semipreparat. Dezavantajul este ca nu stii ce cumperi, cata carne se afla in produsul respectiv, cum a fost hranit si in ce conditii a fost crescut animalul de la care provine. Din acest motiv noi incercam pe cat posibil sa consumam ceea ce cunoastem. Nu reusim intodeauna, insa tragem speranta ca in viitorul apropiat ne vom atinge telul. 

      La inceputul saptamanii trecute am sacrificat unul dintre porci. Partea cea mai grea a fost indeplinita de doi dintre vecini, cunoscuti in sat ca mesteri in ale macelariei. Pana la amiaza toata carnea a fost transata si aranjata pe categorii, in coveti. A doua zi am pus la congelator carnea pentru gatit, Edi a transat muschii si i-a pus la bait, a portionat sunca si a dat-o cu sare si usturoi, a sarat oasele. Mama a tocat osanza si a pus-o in pugute in congelator- portii potrivite pentru o runda de cornulete. Iar mie mi-a revenit munca de chinez: am curatat usturoi, trei zile la rand. Nu radeti, chiar atat mi-a luat sa curat cam doua kg de usturoi, din productie proprie: adica nu din ala cu capatanile mari cat pumnul si cateii gata desfacuti. Usturoi de-al nostru, mare cam cat o nuca, super iute si cu catei maruntei. 

      Jumatate din usturoi l-am pus la carnati, iar restul a mers in baitul de la muschi si la sunca. Iar secretul pe care l-am aflat de la sotul unei prietene este ca nu se pune usturoi in carnati, ci doar apa de la mujdei. Si asa am si facut, am pus usturoiul zdrobit intr-un castron cu apa, am amestecat bine, dupa care am scurs si am adaugat carnii doar zeama rezultata. 

      Carnea pentru carnati am luat-o de pe pulpele porcului, am adaugat pulpa de vita (cuparata de la macelarie) si slanina proaspata tocata. 

      Boiaua de ardei dulce am preparat-o din ardeii nostri uscati. In toamna, inainte sa dea bruma, am cules toti ardeii din gradina, si i-am lasat la intuneric. Pe masura ce se inroseau i-am curatat si i-am pus la uscat. Am obtinut astfel un lighenas de ardei uscati, pe care i-am dat prin rasnita de cafea si i-am facut boia. 

 

      Din 4 ardei iuti, din cei cireasa, am facut boia iute, pe care am adaugat-o carnii. Tot din productia proprie am adaugat boabe de coriandru macinate si cimbru macinat. Din cele cumparate am pus cate un plic de ienibahar macinat, nucsoara macinata, o lingurita de piper negru, o lingurita de maghiran, si patru linguri de sare de muraturi (din cea grunjoasa, neiodata). 

       Am amestecat continutul si pentru a proba daca e suficient de sarat, am rulat o chifteluta din compozitia de carnati si am pus-o in tigaie la prajit. Evident ca dupa prima au mai urmat vreo 10-15 chiftelute, mancate pe nerasuflate cu paine proaspata coapta de mama. Abia dupa ce ne-am saturat ne-am pus pe umplut. Intestinele au fost majoritatea de la porcul nostru, doar pentru ultimii trei carnati a fost nevoie sa folosim din cele cumparate. Mie una nu-mi plac deloc cele din comert, mi se pare ca au miros de hipoclorit, insa cum am facut prea multa compozitie a fost nevoie sa apelam la aceasta solutie. 

       Acum carnatii stau la scurs, iar de maine vor fi pusi la afumat. 

      Evident ca intre timp s-au mai topit din ei: cum ni se face nitel foame ne intrebam unul pe altul:

- Tu ce ai vrea sa mananci?!

- As savura un carnat…

- Gand la gand, si eu! Hai tu pune tigaia pe foc ca eu cobor in beci sa scot muraturi! :)