Despre animale

 Dimineata ne asteapta in fata usii, se trezesc inaintea noastra si incep sa schiorlaie. Cum aprind lumina pe hol ii vad cu boticurile lipite de plasa de tantari de la usa. Deasupra lor, pe mana curenta a scarilor asteapta matoancele. Ele aud desteptatorul si coboara tacticoase din pod pentru a primi micul dejun. Cum deschid usa de plasa, toate navalesc in interior, si matele si purceii de catei. Ruf si Buson alearga intr-un suflet in fata usii de la bucatarie. Ei stiu ca de acolo vine mancarea. 

Puii de pisica inca sunt in pod. Ii auzim in fiecare zi cum fac tumbe, alearga, zgreaptana ori ce-or mai face ei. Si pe Tici o vedem aproape roasa si mereu flamanda. Curand vor cobora si ei, insa cred ca si din cauza cateilor mai zabovesc pe sus. 

La amiaza insa, toata curtea doarme, unii la umbra pe sub masini, ori sub frasin, altii pe varful movilei cu lemne. Numai ratustele se balacesc prin ligheane cat e ziulica de lunga. 

Cum trece dogoarea amiezii, incepe halca: alearga, musca, maraie, fac tumbe. Buson participa cu mare bucurie la joaca celor mici, insa uneori ii cam intrece cu saga, si atunci intervine Rufi smotocindu-l pe Buson de singura ureche. 

Dupa joaca urmeaza iar o portie de supt, atat cat permite Rufi. Apoi din nou cad lati, care pe unde apuca. 

Ritele au stat aproape o luna acasa. Din pacate nu au fost bine ingrijite la stana, motiv pentru care am decis sa le aducem acasa: Nej si Rituca erau doar piele si os, iar Rituca din cea mai alintata devenise cea mai sperioasa. Numai daca sesiza intentia de a te apropia de ea o lua la sanatoasa. Am fost foarte dezamagiti de starea in care le-am adus. Acum s-au mai intremat, doar Rituca mai urmeaza o cura cu boabe de porumb. Celelalte au plecat ieri la o alta stana despre care am auzit numai de bine. Peste o luna o vom duce si pe Rituca. 

Iuri creste si e tot mai simpatic. I-a crescut grozav bretonul si se vede deja dupa fizionomie ca e vlajgan.Bruna e prietena lui cea mai buna, dorm impreuna, alearga impreuna si daca cumva ea intarzie mai mult pe langa Matilda seara la supt, zbiara cat il tin plamanii pana se intoarce vitica inapoi in tarc. 

 Gastele au inceput sa sasaie. Nu mai stim care dintre ele e Ferdi, toate-s la fel de mari. Sincera sa fiu nici nu stim daca avem doar gaste sau doar gascani sau si unele si altele. 

 Un locuitor nou este bibiloiul. L-am primit de la colega mea Elena, care auzise patania mea cu ouale de bibilica ce au stat 4 saptamani la clocit fara sa dezvolte embrion ( noi am crezut ca avem un mascul si o femela - fiind de talii diferite, insa in realitate erau doua femele). S-a adaptat foarte repede, e foarte atent cu soatele lui, si deosebit de curios. 

Ratustele mananca in continuare frunze tocate de sfecla si dovleac, amestecate cu branza si crupe. Au inceput sa le dea pene la codita si nu mai sunt chiar atat de simpatice. 

Gainile majoritatea sunt cu spatele gol si nu vor sa se imbrace; oare isi inchipuie ca vom avea la nesfarsit vreme calduroasa? Plus ca nici oua nu prea mai vor sa ne dea. Nu inteleg ce e cu debandada asta in curtea lor :)

Dupa o raita prin gradina

       Gradina de legume a cam fost neglijata in ultimele saptamani. Nici macar la udat nu am mai intrat. Stransul fanului ne-a ocupat cea mai mare parte a timpului: o data cosita iarba trebuie musai sa te ocupi numai de ea daca vrei sa ai nutret de calitate: intoarce brazdele, aduna-le, cara-le, toate contra cronometru pentru ca daca te prinde ploaia, toate sunt in zadar. 

       Asadar, dupa o lunga perioada, am intrat cam cu temere in gradina. La partea din deal am avut o suprafata destul de vasta cu galbele, care acum sunt uscate si dau o nota de toamna tarzie intregii gradini. Insa o data depasita aceasta zona am constatat cu bucurie ca plantutele au evoluat bine, chiar si neingrijite, unele se coc, altele au regenerat dupa atacul manei, iar altele asteapta sa fie culese. Aceasta fiind observate m-am inarmat cu un cos si am purces la cules. Trebuie sa recunosc ca aceasta este activitatea mea preferata din tot ce inseamna gradinarit. 

       Pentru zarzavat, numa` bun iarna de pus in ciorbita, am recoltat gogosari, ardei gras rosu, tomate, frunze de telina si patrunjel. 

 

  

      Noi nu punem radacinoase (morcov/telina) la zarzavat, pe acestea le pastram la beci si le consumam proaspete. 

  

     Vinetele s-au cerut si ele culese: le-am copt si le-am pus in congelator. Inca nu stim daca le vom transforma in zacusca sau le pastram pentru salata.  

      Cred totusi ca vinetele ar fi vrut mai multa apa, desi plantele au avut destul de multe fructe, acestea nu au ajuns la dimensiunile dorite. De gust insa nu ma pot plange, sunt perfecte. Imi plac mult cele albe la salata pentru ca au mai putine seminte si isi pastreaza culoarea deschisa si dupa coacere, cele negre se cam invinetesc dupa ce le lasi la scurs. 

      Sambata am dat o raita si pe la livada de la conac si am cules perele de vara. Cele pe care am reusit sa le culegem din pom le-am asezat frumos in ladite pentru consum in stare proaspata. Pe cele din varf le-am scuturat si le-am pus in saci de folie. Acasa am spalat toate fructele din saci si le-am sortat: cele foarte coapte au mers in butoi iar cele ferme le-am folosit la dulceata. Am primit de la dragii mei colegi de birou, in dar de ziua mea, o masinarie tare simpatica: feliaza, curata de coaja si scoate cotorul de la mere/pere. Ne-a fost de mare ajutor in pregatirea fructelor pentru dulceata. 

      Pentru fiecare kg de pere curatate am pus cate ½ kg zahar si am lasat in ligean pana a doua zi. Reteta de pe net prevedea ceva mai mult zahar, insa fructele erau deja foarte dulci asa ca am adaptat-o. Au lasat foarte multa zeama, si duminica seara le-am fiert. Cand dulceata clocotea am adaugat doua bete de scortisoara. 

      E prima data cand incercam dulceata de pere, a iesit delicioasa, insa desi a fiert aproape doua ore nu s-a legat foarte tare. Sper totusi sa tina peste iarna chiar daca nu e caramelizata :)

Roade

Vedetele gradinii sunt ardeii iuti. Au crescut sub forma de padure, plantele au cel putin jumatate de metru, si sunt puternic ramificate. Sunt pline de flori si fructe. Unii au inceput sa roseasca, altii se innegresc iar altii sunt inca verzi. Cei mai mici sunt si cei mai criminali.

  De obicei conservam ardeii la otet. Anul trecut insa i-am insirat pe ata si i-am uscat. Aratau frumos dar nu prea iti venea sa-i mananci asa rigizi. Asa ca i-am dat prin rasnita de cafea si i-am maruntit,  cu tot cu seminte. I-am pus intr-un borcanel de sticla cu capac tot de sticla cu garnitura si in acest fel s-au consumat foarte repede: ba pe oua ochiuri, ba pe cartofi, ba la ciorbite; parca nimic nu mergea fara ardei iute. Anul trecut am avut doar din cei obisnuiti, lungi subtiri si rosii. 

Probabil ca si anul acesta ii vom usca, insa as vrea sa incerc sa-i macin si sa-i pun in borcanele cu sare, pe culori – cum am vazut la Green.

Un alt experiment ar fi sa-i murez, cum fac turcii, insa mi-ar placea sa le pastrez culorile. Inca ma documentez pe aceasta tema.

Ardeii grasi au crescut, insa nu prea s-au ingrasat. Plantele sunt robuste, le-a prins bine cate doua la cuib ca se sprijina una pe alta. Au rodit bine, asteptam acum sa inceapa sa se coaca pentru a-i conserva. La salate deja ii folosim.

O premiera pentru mine in acest an sunt vinetele albe. Au inceput sa rodeasca nietel mai tarziu decat cele violet, insa par sa fie vrednice. Au cate 3-4 fructe pe planta, iar la partea superioara infloresc.

Din cele violet am copt doua runde pentru salata. E unul din felurile de mancare preferate pe timp de vara: salata de vinete cu ceapa rosie ( nu prea ma dau in vant dupa cea cu maioneza) si cu tomate feliate; as putea manca la micul dejun, la pranz si la cina.

Dovleceii incep si ei timid sa rodeasca. Am galbeni si albi, nu am gasit nici o diferenta de gust intre ei, insa imi place diversitatea de culori si forme.

Cu tomatele nu prea ma pot lauda. Primul esec  a fost cu pierderea rasadurilor care au fost semanate prea devreme. Al doilea a fost sezonul ploios care a adus mana. 

Putina recolta comparativ cu anii precedenti. Sper ca dupa ruda de curatat si stropit sa mai regenereze ceva. Daca nu, asta e, ne bucuram de ce avem.

Si cum saptamana trecut a fost balci la Roman, mi-am cuparat accesoriul perfect pentru servit salata la ferma: un caston incapator din lut ars.

Juniorii

Cei mai mici, ca varsta, sunt porcusorii fatati de Rufi. Oricat am incercat noi sa o izolam in perioada caldurilor, a fost in zadar. Ne-am pricopsit cu 5 catelusi dolofani si smiorcaiti.  Daca`s a lu` Jimi se fac ditamai dulaii, daca in schimb ii revendica Ursi, catelul vecinei, probabil vor fi niste javrute mici si uricioase. Glumesc evident, mi-s tare dragi, si daca Rufi nu s-ar uita cam suspect la mine i-as smotoci nitel. Speram sa le gasim niste stapani care sa-i ingrijeasca cum se cuvine.

       Un pic mai rasariti is motanii, 2 baieti si doua fete, la fel de smiorcaiti ca si cateii. S-au nascut intr-o ladita de legume, pe hol. Asa a vrut Tici, sa nasca musai in casa. Am dus-o in atelier, in pod, intr-o cosarca in sopron, n-a vrut! Ea ar fi dorit din tot sufletul sa nasca in dulap, pe hainele proaspat spalate. De cate ori am gasit-o molfaind in gherute rufele impaturite, chipurile sa-si pregateasca culcusul… I-a tinut in ladita de pe hol pana ieri, cand a decis ca e timpul sa-i mute, si i-a carat pe rand in pod. Abia incepusera sa faca ochisori. De acum ii mai vedem doar cand s-or hotara sa manance crontonele.

      Tustele au si ele vreo doua saptamani de acum. A doua incercare a fost cu noroc, din 10 oua avem 7 ratuste. Majoritatea arata ca niste viespi, au corpul galben si pete negre simetrice. Numa una e galbena si seamana cu cea din desenele cu Tom si Jerry. Astora le place apa mai mult decat bobocilor de gasca. Am senzatia ca nici nu pot manca daca nu au apa. Le tocam frunze de dovlecel si de sfecla rosie, amestecam cu crupe de porumb si branza dulce sau lapte acru. Si ele hoatele, fiecare imbucatura o tavalesc intai prin apa si abia apoi o infuleca. La inceput le-am pus vasul cu mancare la oare s`ce distanta de tava cu apa. Era un chin pentru ele sa manace: lipa-lipa la castronul cu mancare, lipa-lipa la apa. Asa ca acum le punem unele langa altele, ca sa nu oboseasca bietele de ele :). 

      Tot printre juniori se numara si bibilicile albe. Pentru ele nu exista garduri ori obstacole. Daca nu trec prin  ochiurile gardurilor, zboara pe deasupra. Is cele mai rapide pasari de la ferma. Cand le deschidem adapostul dimineata zboara pe deasupra capului, de zici ca-s porumbei. Is albe complet si au ciocul si picioarele portocalii.

 

     Si in incheiere – bobocul Ferdi. Da, o sa ziceti ca nu e boboc, ca e ditamai gascanul. Dar comportamentul i-a ramas de boboc: sta la alintat, se zbenguie in apa si alearga spre noi cu aripile deschise cand ne vede intrand in curtea lor. Trebuie sa recunosc ca e preferatul meu dintre pasari!