Progenituri

Matisorii au prins curaj: tiptil, tiptil coboara din pod in magazia de lemne din spate, apoi fac echilibristica pe braul casei si ajung pe mana curenta a scarilor. Asteapta pana cand usa ramane intre-deschisa si se furiseaza in hol, la bolul cu lapte ori cu crontonele. Daca mustatile lor percep si cea mai mica urma de miscare/zgomot, o zbughesc ca din pusca direct in pod.

Unul dintre ei este acrobat de profesie. A gasit o scurtatura din pod spre streasina si iese direct in uluc, de unde miauna cat il tin plamanii. De teama sa nu se “scurga” din uluc, cum il auzim, lasam totul balta si ne cataram sa-l salvam. Evident ca nu se lasa usor prins, e o adevarata aventura capturarea lui pe bajbaite. 

Ceilalti trei s-au mai imblanzit, si cand Tici e in casa, indraznesc si ei sa intre si sa se culcuseasca in pat.

Unul din motanei seamana leit cu ma-sa, si incepe deja sa ii imite gesturile.

Motanelul alb e cel mai bland, am apucat sa-l managai fara sa obtin semne pa maini.

Un alt junior e Bonet, una din fiicele lui Rufi (ceilalti trei au gasit stapani iubitori). E sireata ca o vulpe batrana: strecoara in casa si devoreaza crontonelele pisicilor.

Are un apetit fantastic, oricat ar manca nu se vede satula. Mai nou roade tot ce prinde: lemne, papuci, stiuleti, nuci, soareci abadonati de motani. Intr-una din zile am vazut-o smotocind o cartita; nu a mancat-o, doar s-a tavalit pe ea parfumandu-se in asa hal incat nici ea nu se mai suporta. In alta zi a venit cu o aripa de gaina si mi-a lasat-o in fata usii drept ofranda.

Cand e obosita insa e un bibelou.

Si motanii sunt niste bibelouri, mai feng-sui (de fapt mai mult sui decat feng).