duminică, 20 aprilie 2014

Creste septelul - episodul 2


      Calculand dupa spusele ciobanului, Rita ar fi trebuit sa fete pe 26 martie. Drept pentru care acea noapte, dragul meu sot a cam facut-o alba tot mergand si verificand. A doua zi s-a desfasurat cam la fel, Rita a fost verificata ora de ora sa nu cumva sa iasa iezii si sa nu poata suge, sau sa nu se usuce in timp util si sa raceasca. A treia zi s-au mai rarit verificarile, insa Rita se obisnuise sa primeasca mult mai multa atentie, asa ca si in zilele ce au urmat a fost vizitata mai des decat in mod obisnuit, pentru ca altfel zbiera de iti rupea sufluetul.
      Miercuri dimineata, pe 16 aprilie, cand Edi s-a dus sa hraneasca animalele, n-a auzit zbieratul obisnuit al Ritei. Dschizand usa adapostului a dat peste o minunatie de ied, gata uscat si satul – papase deja colostru la micul dejun. Noi ne asteptam sa fie doi iezi, ca Rita se latise zdravan, insa a fost doar Iuri – un ied marisor, foarte blanos si din cate pare, sanatos.
Inainte sa se nasca, ne gandeam ca daca va fi mascul o sa-l schimbam cu un vecin, sa luam in loc o femela. Insa nu putem face asta pentru ca ne-am indragostit la prima vedere de impielitat. O sa-l pastram in turma noastra. 

Iuri la o zi dupa nastere




      
      Rita e tare mandra si excesiv de protectoare. Ieri, cand am mers in vizita in tarcul ei, Negrutu m-a insotit. Insa de cum l-a vazut Rita pe langa gard, aproape de Iuri, s-a repezit de am crezut ca smulge plasa cu totul. Nu i-a mai trebuit lu` Negrutu sa dea tarcoale pe acolo. 


      Azi, fiind soare si cald, am zis ca e oportuna o sedinta foto in iarba, cu Iuri. Nu a fost chip. Cum a sesizat Rita ca nu mai are iedul langa ea, a inceput sa zbiere ca in gura de sarpe. Imediat ce I l-a dus Edi inapoi, l-a cercetat sa nu fi patit ceva, l-a lins pe crestet si l-a indemnat sa intre in adapost. Iar cand Iuri iese zburdand afara in soare, Rita e imediat pe urmele lui. 

Iuri la varsta de 4 zile
     
      Iuri miroase a lapte deocamdata, are o blana groasa si pufoasa si azi l-am vazut zburdand prin tot tarcul. Nu lasa nici un strop de lapte in uger, si o imita pe maica-sa rontaind paie- sincer nu stiu cu ce ca dintii is tare mici. Isi tremura codita cu o viteza uimitoare atunci cand suge, iar somnul si-l face sub barba mama-sii. Momentan este rasfatatul Fermei.

6 comentarii:

  1. Hahahah! Ptiu, că frumos mai e! Să vă trăiască și el și mama lui. E o minunăție de animăluț.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumim! Ne e tare drag, i-am smotoci blana toata ziua daca ne-ar lasa capra :)

      Ștergere
  2. Doamne ce dragut este ! Sa fie sanatos si sa ajute la marirea turmei atunci cand o fi capabil ! Pana atunci sa creasca si sa va bucure cu prezenta lui !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumim! Asa speram si noi, ca la anul sa avem multi asemenea lui :)

      Ștergere
  3. si cand te gandesti ca putea sa-l cheme Serge, de fapt l-a si chemat pentru cateva ore :)))) lasa, sanatos sa fie, ca mai "botezam" si la anu' :*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Daca m-ai aproviziona cu mai multa ciocolata, nu as mai suferi de pierderi temporare de memorie, si l-ar fi chemat Serge :P

      Ștergere