miercuri, 21 ianuarie 2015

Cotetul gainilor



     E aproape gata. Mai trebuie tencuit pe afara si zugravit. Dar deocamdata il consideram finalizat si deja am mutat orataniile in interior.


   
 Dragul meu sot l-a ridicat singur dupa ce a studiat pe indelete tot felul de filmulete americane despre cum ar trebuie sa arate astfel incat sa fie util si usor de intretinut. Are doua incaperi: una mare pentru pasari, si una mai mica, pe care nu am finalizat-o si unde vom amplasa moara pentru macinat cerealele.
    In pod vom pastra granele, in felul acesta vor fi mereu ventilate si usor accesibile.


    In partea dreapta a construit din lemn rafturile pe care sunt cazate gainile. Fiecare nivel are suport din pal fix si deasupra  gratare mobile pe care stau pasarile. Pal-ul ajuta si ca mizeriile de la pasarile de sus sa nu curga pe cele de jos, iar scotand gratarele e mai usor de curatat raftul.



     In partea stanga sunt amenajate cuibarele, iar dedesubt  inca e in constructie spatiul pentru rate si gaste.
     Pe jos am asezat tot gratare de lemn ceea ce nu prea e pe placul palmipedelor; trebuie sa gasim o solutie eficienta si pentru ele.
      Cuibarele au fost dotate cu fan reciclat de la Rite.



     Si cum credeti ca am fost rasplatiti pentru acest nou cuibar? Ei bine, da, cu doua oua!
  

    
   Unul mare, de la o gaina batrana, si unul mic – cred ca si primul dupa urmele de sange- de la puicuta pitica neagra. Si cine credeti ca se lauda cat il tineau plamanii de isprava puicutei? Cocosul! Nici daca facea el oul nu era asa de guraliv si de umflat in pene.


     Aaaa, am uitat sa va spun despre roata. Ea a aparut in peisaj inca inainte de a avea cotetul terminat, si reprezinta un pilon al constructiei, un fel de axis mundi, fara ea nici nu am fi ridicat cotetul. Putem spune chiar ca l-am ridicat ca sa avem unde agata roata. Evident, glumesc. Insa trebuie sa marturisesc ca Edi a dus negocieri intense cu morarul satului care dupa cateva luni s-a lasat induplecat sa-i dea roata. Iar Edi, cand a intrat cu ea in curte, era cam la fel de madru ca si cocosul pitic in povestea de mai sus cu oul :)


duminică, 18 ianuarie 2015

De duminica


     Dupa ce am hranit animalele de amiaza, ne-a palit o curiozitate: sa vedem cum arata campurile, cum e aratura la gradina, daca s-a faramitat pamantul dupa ger. Asa ca am pornit pe deal.
     Cu greu am scapat de Ruf, care a capatat prostul obicei de a-l insoti pe Edi oriunde merge.


      In gradina s-a topit zapada in mare parte, iar aratura s-a maruntit, doar ca nu au fost arate si capetele, din pacate. Ne-am propus ca de jur –imprejur sa plantam pomisori in aceasta primavara. Vedem peste vreo 3-4 saptamani cum stam cu resursele, cum e vremea…


      Desi in ultima saptamana a fost destul de cald, adica am avut temperaturi pozitive ziua, e inca destul de mult omat pe dealuri.




     
 Intr-un desis, foarte zgomotos, intens populat de vrabii, am gasit macese numa` bune de mancat. Am zabovit nitel storcand doar pasta gustoasa (daca incercati asa ceva, mare atentie sa nu cumva sa mancati cu tot su seminte, au niste perisori care va vor da de furca). In copilarie imi placeau tare mult aceste fructe, dupa ce le prindea inghetul. 


      Am mai gasit o planta cu niste flori asemenea papadiei – semintele sunt la baza si au niste codite pufoase cu ajutorul carora sunt usor purtate de vant. Iata-le:


      Mai departe am dat peste o scara cu fusceii rupti, e asezata pe un tei si banuiesc ca e acolo de asta primavara cand cineva a cules flori si a uitat sa o mai ia acasa.


      O parcela cu porumb ce nu a fost cules in totalitate mi-a clarificat si galagia din desis. Doamnele vrabii aveau boabe la discretie si evident ca le ardea de taclale in razele soarelui.



     Edi deja se indepartase destul de mult cat eu studiam flora si fauna, el fiind mai interesat de starea terenurilor.


         Ajunsi acasa, l-am trezit pe Buson, care a venit sa-si ia portia de alint. Insa Rufi e tare geloasa, si cum incerc sa-l dragalesc pe Busi, incepe sa scheune, sa-l muste, sa se impinga in mana mea.


     

 Tare uricioasa s-a mai facut catelusa asta!:)


vineri, 16 ianuarie 2015

Achizitie sau Investitie?

    Asta seara am intrat intr-un super/hiper/mega market din Roman sa fac ceva cumparaturi strict necesare. Evident ca m-a atras ca un magnet raionul cu legume si fructe, de ceva vreme aduc niste mixuri dementiale de rosioare pitice si ardei grasi pitici. Pe cat de frumoase sunt, pe atat de piperate, la pret evident. Azi insa mi-a atras atentia o cutiuta mult mai colorata, cu chili.
     O lupta a inceput imediat in sinea mea - pe de o parte dorinta de a-i avea, pe de alta parte constiinta ca am deja o groaza de seminte pe care nu stiu daca voi reusi sa le  cultiv in acest an. Mai mult decat atat, nu sunt sigura ca semintele acestora vor germina, nu stiu in ce conditii au fost recoltati si depozitati.
Cu toate aceste incertitudini am cedat si i-am  cumparat.
    Sper din tot sufletul sa fie o investitie, si sa pot sa-i inmultesc.



   La baza cutiei am gasit o scala care arata cat de iute e fiecare soi.
   Cei grasuni - Scotch Bonnet par sa fie cei mai cei. Ii mai las nitel sa se zbarceasca inainte de a le lua semintele si apoi ii gust.

duminică, 11 ianuarie 2015

Pasarile noastre si gerul



     In sfarsit am scapat de ger. Nu a fost cumplit sau crunt sau cum am auzit zi de zi la stiri, ci a fost normal, asa cum trebuie sa fie iarna in zona noastra de clima.
     Singurele care au avut de suferit in aceasta perioada in gospodaria noastra au fost pasarile de curte. Din pacate cocosul pestrit nu a rezistat, si nici una dinte gainile cele mai batrane. Erau amandoi cam slabiti si nici inainte de episodul de ger nu prea mai mancau si nici nu prea erau vioi.
     La inceputul saptamanii am primit de la colega mea Elena un alt cocos pitic, roscat impreuna cu o gainusa neagra ca o cioara. E tare cantacios si scandalagiu. Cred ca a fost nitel smotocit de gaste, pentru ca la baza cozii am zarit niste puf alb, care nu se vedea cand l-am adus. 


     Gainile tinere au trecut foarte bine, sunt grasune si bine imbracate.






     Doar cocosii au mici degeraturi la creste si barbii.


     Inca din toamna am inceput sa le punem baloti de paie in cotete; cand e frig le place mai mult sa se cuibareasca in paie decat sa stea cocotate pe barne.
      Iar cand sunt afara, evita sa stea pe zapada ori pe gheata, cauta sa se cocoate pe unde apuca: cusca pentru puisori e locul lor preferat de stat in timpul zilei.


Gastele nici nu au simtit frigul, cred ca sunt cele mai rezistente pasari de curte pe care le avem.


     Nu acelasi lucru pot spune insa despre rate, ele sunt tare sensibile si din cand in cad au mai poposit in bucatarie in cotruta.  



     Si bibilicile sunt foarte rezistente. Chiar si pe ger sunt deosebit de active si galagioase. Plus ca la ele nici nu am vazut urme de degeraturi in barbii. 



     In aceasta perioada le-am dat ceva mai multa floarea soarelui in amestecul de boabe si apa le-am dus-o usor incalzita. Am evitat sa le dam legume rase sau resturi care ar putea sa inghete. Le-am mai aruncat din cand in cand pale de lucerna si resturi de fan de la Rite. Le place la nebunie sa ciuguleasca pleava si sa scurme in fan. Si ele simt din plin lipsa verdetii!